Oamenii nu vor să fie fericiți

Da, știu că dacă nu pot spune și ceva de bine, atunci mai bine să tac! Și tac!

Tac când văd fake-uri. Tac când aud minciuni. Tac privind la impostorii ce se dau specialiști în domenii de care n-au habar. Tac auzind povețele „vindecătorilor” de suflete, acei limitați ignoranți cu inima bolnavă și neagră de ipocrizie. Tac! Dar până când? 

În ziua de azi cel mai bine se câștigă din vânzarea iluziilor. Da, cel mai bine se vând basmele, poveștile și promisiunile! Ciudat, dar în zilele noastre se vând indulgențe mai abitir decât pe vremea cruciadelor. Pe undeva e de înțeles: Mai bine să plătești pe altul să facă ceea ce tu nu vrei să înveți! Și, să recunoaștem, e mult mai ușor să dai din banii tăi crezând că altcineva îți va rezolva problemele, decât să te întrebi tu pe tine ce și cum să faci.

Mai ușor este să fii sărac cu duhul decât bogat spiritual. 

Am tot văzut oferte de seminarii și cursuri care promit să arate „calea cea bună”, sau cum să fim fericiți în doar trei pași și două mișcări. Am văzut și destul de mulți „guru” care promit că-și învață cursanții cum să fie fericiți. 

Eu nu cred că oamenii caută fericirea! Am îndoielile mele și pot să le susțin. 

Eu știu că un om care caută cu adevărat are parte de multe întrebări, disonanță cognitivă, căutări febrile și incertitudini. 

Când cauți nu stai așa inert, așteptând ceva anume, ceva care poate veni magic din altă parte aducând soluții miraculoase sau vindecări spirituale!

Dacă stai și te gândești bine o să vezi că și tu ți-ai petrecut viața așteptând mereu câte ceva. Ai așteptat să intri la școală pentru ca apoi abia să aștepți să o termini, ai așteptat vacanța sau rezultatele școlare, ai așteptat să începi să lucrezi pentru ca să aștepți apoi cu nerăbdare concediul, ai așteptat să-ți crească copiii ca să îi vezi mari, ai așteptat să treacă timpul ca să realizezi într-un final că totul curge, neîncetat, că totul se duce cu o viteză amețitoare. 

Oamenii nu caută fericirea! Mulți, prea mulți așteaptă doar un leac minune, sau o idee genială.

Oamenii așteaptă mai mereu altceva și mai puțin trăiesc clipa prezentă. 

De când e lumea și pământul omul a căutat mereu plăcerea. Nu fericirea! Plăcerea simțurilor! Și a găsit-o mereu în doar trei moduri: prin hrană, sex și recunoaștere socială. 

Omul a învățat să adore gustul, textura și culoarea mâncării și a descoperit că momentele de tristețe și melancolie pot fi îmbunătățite substanțial dacă consumă dulciuri sau alte specialități culinare. 

Cunoști cât de nefericit este un om dacă îi studiezi comportamentul alimentar. Cu cât meniul acestuia este mai bogat și mai sofisticat, cu atât înseamnă că nevoia lui de fericire este mai mare. Și o viață sexuală bogată în noi experiențe înseamnă cam același lucru. Este căutată plăcerea în detrimentul fericirii!

Recunoașterea socială are și ea victimele ei. Acum câțiva ani era mult, mult mai simplu. Omul depindea de familie, prieteni și de colegi. Era recunoscut ca valoare măcar de unii dintre ei, dacă nu de toți. Acum? 

Nevoia de recunoaștere socială, adică nevoia de a fi validat, iubit, admirat, este atât de zdruncinată încât mulți sunt capabili de gesturi disperate, doar pentru a mai primi un like. 

Viața socială nu mai este ce a fost și nici nu va mai fi vreodată. Cine se adaptează online pierde șansa de a socializa off-line. Cine rămâne ancorat în trecut suferă pentru că nu poate accepta ceea ce se întâmplă. Greu așa, mai greu altfel! Și aici, ca și în toate celelalte este vorba de echilibru, da, acel ceva atât de greu de ținut. 

Eu nu cred că oamenii caută fericirea! Pentru că, dacă ești atent vezi că mulți nu vor să o afle. Nu le convine! Soluțiile sunt prea restrictive și frustrante. Cum să amâni o plăcere? Este mai simplu să mănânci și să-ți oferi tot felul de noi experiențe, crezând în fericirea oferită de plăcerea gustului, decât să amâni o recompensă. Tu știi că meriți totul și îți oferi pe măsură!

Din vechime se știa că plăcerea nu aduce altceva decât durere. Orice plăcere și mai ales excesul acesteia aduce durere. De aceea s-a instituit postul alimentar și abstinența. Pentru ca omul să își pună întrebări, să caute în el însuși fericirea pe care se iluzionează că i-o poate oferi exteriorul.

Budha, dar și alți lideri spirituali au lăsat ghiduri practice, pașii ce trebuie urmați pentru a atinge „iluminarea”. Ce au făcut oamenii? Exact ceea ce au făcut și discipolii lui Moise! Și-au construit statui sau mituri pe care să le adore sperând ca un obiect neînsuflețit se va ruga în locul lor, sau le va îndeplini dorințele.

Monoteismul a fost înlocuit de-a lungul timpului de politeism, am ajuns să nu mai avem încredere în Dumnezeu, așa că cerem mijlocirea oricui ar fi, (statuie, simbol, oseminte) doar să facă acestea în locul nostru ce trebuie făcut, sau să ne lumineze cumva magic toată ignoranța noastră.

Este mai simplu să scrii o cerere sau o dorință atribuind altcuiva răspunderea îndeplinirii ei, decât să-ți chinui mintea cu rezolvări și soluții. 

Noi, creștinii, nici post nu mai știm să ținem. Facem mai mult paradă cu efortul nostru (înlocuind produsele de carne cu fake-uri care să ne înșele simțul gustativ) decât să încercăm o schimbare de comportament. Nu mai mâncăm pentru a trăi, trăim pentru a ne delecta cu gusturi și arome care de care mai îmbătătoare. Nu mai mâncăm carne, dar ne mâncăm noi între noi. Nu mai înțelegem rostul abstinenței și alergăm disperați să găsim fericirea în alte și alte locuri și experiențe. 

Oamenii nu caută fericirea! Nu au nevoie de ea! Le ajunge plăcerea! Și o caută obsesiv în alte noi locuri, în alte savori, sau în alte experiențe cum ar fi în dulciuri, țigări, alcool, socializare online, jocuri, filme, shopping, călătorii scumpe și așa mai departe. 

Plăcerea aduce durere, dar cine să înțeleagă? Cine să vrea să accepte așa ceva? 

Atenție la cei care vă vând rețete de fericire! Întrebați-vă, de fapt, ce nouă plăcere vor ei să vă ofere? 

Fericirea nu înseamnă plăcerea simțurilor!

Fericirea este o stare interioară de echilibru, armonie, pace și liniște sufletească.

Nimeni nu ți-o poate oferi dacă tu nu faci efortul de a o dobândi. 

Fericirea înseamnă timp îndelungat, efort, neplăcerea dată de abstinență, lupta cu gândurile obsesive și imaginarea lor, asumarea propriei vieți, găsirea sensului tău unic. Așa că este de înțeles că e mai simplu să preferi o plăcere, oricare ar fi ea, decât să alegi neplăcerea dată de frustrarea amânării ei. 

Eu cred că oamenii nu vor să fie fericiți. Implică prea multe!