Am toate motivele să fiu fericit, dar nu sunt!

Am toate motivele să fiu fericit, dar nu sunt! Cam așa începe Radu, un om sănătos fizic, cu o familie fericită și o afacere prosperă. Recunoaște că duhovnicul îl tot îndeamnă la rugăciune și bietul de el se străduie cât poate, dar cu toate astea simte că tot nu e în regulă, el cu el. 

Nu-i spun părerea mea, știu că nu asta îl interesează și nici nu i-ar fi de folos, dar, în câteva secunde creierul meu procesează, caută prin sertărașe și încerc să găsesc un mod în care să-i explic, pe scurt, o teorie întreagă. 

Nu i-am spus, dar știu că altfel nu se poate: Ca să te rogi, trebuie să ai liniște sufletească. 

Ca să ai liniște sufletească, trebuie să te cunoști. 

Ca să te cunoști, trebuie să înțelegi care este tiparul tău emoțional și cognitiv. 

Ca să înțelegi tiparul, trebuie să îți analizezi propria minte, gândurile, dar și emoțiile care se ascund în spatele fiecărui gând. 

Abia când descoperi care este tiparul tău, modul obișnuit de a gândi și emoția preferată de organism, ei, abia atunci poate începe vindecarea. 

Nu este ușor să rezumi în câteva fraze învățătura din zeci de cărți, dar șansa mea este că oamenii sunt „destupați”, pricep repede și au încredere într-un specialist. 

Teoria asta poate că îi va ajuta și pe alții, așa că v-o prezint, la fel cum i-am explicat-o prietenului meu. 

Să zicem că sunt patru copii, crescuți în familii sau medii diferite. Unuia i se oferă câte un pahar cu lapte, în fiecare dimineață. Altul primește zilnic, tot la micul dejun, o ceașcă de cafea. Al treilea are parte de o supă rece, zi de zi, pe stomacul gol. Și, în sfârșit ultimul, care primește dis-de-dimineață câte o porție de unt gol, fără pâine. 

Zi după zi, fiecare copil se obișnuiește cu mâncarea respectivă. Cresc mari și chiar dacă la maturitate ajung să aibă cam tot ce și-au dorit, se trezesc că înfulecă dimineața mâncarea cu care au fost obișnuiți.

Acum să ne imaginăm că mâncarea cu care au fost obișnuiți copiii sunt de fapt emoțiile cu care aceștia s-au învățat.

Fiecare dintre noi se obișnuiește cu un tipar anume, și de aceea vedem oameni atât de diferiți.

Unii sunt veseli și spontani, alții răutăcioși și puși mereu pe harță, unii triști și depresivi și alții extrem de anxioși, fricoși și veșnic îngrijorați.

Așa cum te poți obișnui cu un fel anume de mâncare, tot la fel te obișnuiești și cu o stare sau o emoție anume.

Oamenii sunt triști pentru că s-au obișnuit așa. Tot la fel cei mânioși, fricoși sau cei plini de ură și resentimente.

De ce nu poate un furios să se transforme peste noapte într-un om calm? Hai să vedem! 

În primul rând trebuie să înțelegem ce se întâmplă în organismul fiecărui om. Să zicem că ești copil și ai parte de evenimente care te înspăimântă. Când ceva anume ne sperie (pe oricare dintre noi), creierul nostru detectează pericolul și imediat dă semnalul în întregul trup. Adică, hipotalamusul produce adrenalină, aceasta invadează corpul, blochează alte funcții importante, ajunge la suprarenale unde se produc alți hormoni numiți glucocorticoizi, hormoni care vor invada alte organe, suprasolicitându-le.

Asta ar fi o foarte scurtă și simplificată schemă, desigur, funcționarea creierului și declanșarea hormonilor în organism deși se produc în fracțiuni de secundă au explicații extrem de complexe și încărcate de tot felul de denumiri, dar asta înseamnă ani de studii care nu pot fi rezumați aici.

Ideea însă, pe scurt, este cea pe care v-am spus-o mai sus. Adică atunci când simțim o emoție (oricare ar fi ea) corpul nostru este asaltat de tot felul de hormoni, în funcție de ceea ce simțim noi și creierul percepe ca fiind adevărat.

Atenție, creierul ia de bun ce simți și gândești tu, nu ceea ce se întâmplă cu adevărat! Adică, dacă eu aud un zgomot afară și cred că un hoț vine să-mi facă rău, creierul deja se apucă de treabă. Adică voi simți imediat cum îmi sare inima din piept, voi simți și alte efecte, dar nu voi percepe tot ce se întâmplă în organismul meu. Adică nu voi simți hormonii din suprarenale, dar asta nu înseamnă că aceștia nu-și fac treaba.

Dacă am simți sau am vedea dezastrele pe care le provoacă acești hormoni, am avea grijă de sănătatea noastră emoțională. Dar, fiindcă nu conștientizăm nimic din activitatea creierului nostru, nu suntem atenți nici la emoțiile și nici la sentimentele noastre, pe care le considerăm inofensive. Nu este așa!

De la psihic (adică de la emoțiile și gândurile noastre) pleacă toate necazurile din organism. 

Dar, să revenim. Ziceam deci că, indiferent că este adevărat sau nu, gândul la ceva anume produce reacții în întregul organism. Revenind la copiii cu felurile de mâncare:

Așa cum unul s-a obișnuit cu laptele, așa e altul obișnuit cu serotonina. Adică cu hormonul produs în stările de liniște, relaxare și bucurie. Copilul se învață, sau mai bine spus corpul lui se obișnuiește cu acest hormon.

Dacă nu ai lapte în casă nu ai ce face, trebuie să pleci să cumperi. În cazul hormonilor, nu ai de unde să-i procuri așa că trebuie singur să ți-i prepari. Cum? Gândind!

Pur și simplu îți amintești de o bucurie recentă sau te relaxezi, meditând, pe o muzică ce te duce cu gândul la concediu, vacanță și prieteni. 

Acum, să ne gândim la copilul obișnuit cu cafea. Sau la un copil obișnuit să se teamă, să fie criticat constant sau devalorizat. Creierul său s-a obișnuit să producă un hormon specific acestor emoții, hormon numit adrenalină.

Așa cum organismul uman se obișnuiește cu cafea, la fel face și cu adrenalina. Dacă nu ai cafea trupul tău se revoltă, adică simți cum tremuri sau ești ca o mămăligă.

Dacă nu ai adrenalină, ce faci? Nu, nu te duci să cumperi! Începi să gândești! Îți aduci aminte că nu ai închis ușa cu cheia de două ori, îți amintești de o datorie mai veche și te apucă teama că nu vei avea cum să o plătești și tot felul de alte asemenea gânduri care vor pune creierul la treabă, adică îl va determina să producă hormonul cu care te-ai obișnuit.

Și uite așa vezi anxiosul care nu-și poate vindeca fricile pentru că de fapt mintea lui produce gândurile care-l îmbolnăvesc. 

Fix la fel este și cu celelalte emoții. Fiecare cu tiparul său, fiecare cu hormonii pe care-i bombardează zi de zi, ceas de ceas în organismul nostru. 

Ce am vrut să spun cu toate acestea? Că mintea noastră produce hormonii cu care (atenție) corpul nostru s-a obișnuit!

De aceea este grea vindecarea! Pentru că trebuie să te monitorizezi tu pe tine, să fii atent la ce anume te gândești cel mai des, dar mai ales ce simți tu vis-a-vis de acele gânduri. 

Nici un proces de vindecare nu poate începe fără acest efort. Dar, dacă descoperi tiparul, modul de a gândi și emoțiile din spatele gândurilor, ei, abia atunci putem vorbi de următorul pas!