Cei mai fericiți oameni

De-a lungul veacurilor, ca să înțeleagă ce este și cum se manifestă fericirea, oamenii și-au pus fel de fel de întrebări și au studiat diverse emoții, trăiri și comportamente.

Nu foarte demult, un grup de specialiști s-a gândit să analizeze dacă fericirea este o stare care apare sporadic, sau dacă este doar o acumulare de trăiri, așa că s-a hotărât să facă un experiment.

S-a ales un număr de subiecți și li s-a cerut ca zilnic, de câteva ori pe zi să noteze într-un caiet felul în care se simt, în momentul respectiv. Apoi, la finalul zilei să-și ofere o notă a trăirilor zilei respective, defapt un punctaj de la 1 la 10 în care 1 înseamnă total nefericit și 10 foarte fericit. Cercetătorii doreau astfel să urmărească atât intensitatea trăirilor de pe parcursul unei zile, cât și starea emoțională finală, de la sfârșitul zilei. 

Persoanele implicate în studiu erau de diferite vârste, ocupații, categorii sociale și naționalități. Toți au respectat indicațiile și au notat zilnic toate stările prin care au trecut și tot ce au simțit (bucurie, tristețe, furie, frustrare, disperare, frică, etc). 

La sfârșitul experimentului cercetătorii au analizat scorurile obținute, dar rezultatul final i-a uimit peste măsură. 

Dintre toate persoanele implicate în proiect, cele la care media finală a fericirii era la cote maxime erau părinții copiilor mici.

Specialiștii au rămas surprinși de rezultate pentru că oricine a crescut un copil mic știe greutățile prin care trece un părinte, nopțile nedormite, grijile și disconfortul dat de țipetele unui sugar. Și totuși, rezultatul studiului arăta clar că acești oameni erau printre cei mai fericiți pământeni. 

La un studiu atent, se remarca o contradicție bizară: starea unui părinte din fiecare moment al zilei nu era prea strălucită – pe parcursul zilei acesta avea mult mai multe momente de îngrijorare, epuizare sau disconfort decât mulțumire sau bucurie. Și totuși, la finalul zilei părintele se considera fericit. De ce? 

Pentru că niciun părinte nu memora momentele neplăcute! Nicio mamă care a participat la studiu nu se mai gândea la travaliu, suferință sau la frustrările prin care a trecut! 

La sfârșitul experimentului toți părinții (mame și tați) se declarau fericiți, toți, fără excepție fiind extrem de mulțumiți de evoluția pruncului lor. 

În ochii lor acesta nu era reprezentat ca un țânc care țipă și urlă fără rost. În ochii lor micuțul acela era cel mai de preț dar și însemna esența și sensul vieții lor.

Nici nopțile nedormite, nici urletele, nici toate eforturile depuse pentru a-l spăla și îngriji pe cel mic nu au reușit să-i doboare sau să-i facă nefericiți! Momentele grele, deși mai multe și cu scor mai mare, nu au întrecut în intensitate momentele de bucurie, uimire, speranță și iubire pentru bebeluș. 

Mi-a plăcut tare mult acest experiment! 

Și m-am gândit că la fel procedăm noi, cu viața noastră. Dacă ne gândim sau ne concentrăm doar pe lipsuri, frici, griji și neajunsuri, ne facem din viața un iad și ne putem declara la sfârșitul zilei nefericiți, cu un scor de până 3 puncte. 

Dar, dacă reușim să ne urmăm visurile sau scopurile noastre, dacă nu încetăm să visăm, să sperăm, să iubim, atunci… atunci putem spune că suntem fericiți de 10+.

Unii oameni trec mai veseli prin viață pe când alții se lamentează mereu, moment cu moment. Cel mai adesea oamenii se plâng pentru că așa s-au obișnuit. O fac fără măcar să mai conștientizeze că se plâng. Amuzant, dar cel mai adesea toate văicărelile pleacă de la lucruri banale. Spre exemplu, oamenii se plâng de vreme. Ba e prea frig, ba plouă, ba e prea vânt, ba e înnorat și rece. Dacă îți începi ziua plângându-te de vreme mai târziu te vei plânge de altele, de colegi, de copii, de partener, de guvern, de soartă și destin.

Totul pleacă de la ceva mic, ca un bulgăre de zăpadă care începe apoi a se rostogoli până ajunge să te îngroape cu totul în nemulțumire, reproș, frustrare și venin. 

Persoanele care au un copil mic, dacă e să fii atent la detalii, nu ar avea niciun motiv să fie fericite. Și totuși, cei mai fericiți sunt cei care își sacrifică timpul și nervii pentru un țânc plângăcios.

Cât de frumos poate vedea un părinte! Cât de multă iubire trebuie să ai ca să te consideri fericit când fizic și psihic ești flenduri! Ce minunat! Și totul de la recunoștință și iubire! 

De ce o fi atât de greu să nu te oprești niciodată din asta? Să trăiești iubind, amintindu-ți clipele frumoase, visând! Până când? Până nu vei mai fi! Atât!