Daruri otrăvite

Sunt atât de multe povești triste și atâtea drame care se petrec sub ochii noștri! 

Ne-am bucurat, așa ca naivii, că putem să muncim în alte țări, fără să bănuim măcar o secundă că există multă suferință atât pentru cei ce pleacă, cât și pentru cei ce rămân. 

După ani de zile de exil, multe mame se trezesc înstrăinate de proprii copii și ajung să-și vadă viața doar prin trecut, un timp presărat cu durere, frustrare și regrete. Tinerețea lor s-a dus iar anii petrecuți în străinătate le-a făcut să nu-și mai înțeleagă rostul.

Tot mai multe femei care și-au petrecut ultimii ani departe de casă ajung în terapie sau caută cu disperare un ajutor duhovnicesc. Ele nu înțeleg unde au greșit, nu pricep unde li s-au dus anii și cum de au ajuns să poarte atât de multă durere emoțională, în inimă și gând. 

Cunosc o poveste dureros de adevărată cu o mamă care avea doi fii. Când a venit timpul școlii pentru fiul cel mai mare, mama a făcut eforturi disperate ca să-l poată trimite la cea mai bună școală din străinătate. Doar că fiului i-a fost atât de greu departe de casă încât nu făcea altceva decât să-și sune mama zilnic, implorând-o să-l aducă acasă.

Mama însă nu a vrut să-i asculte rugămintea și în loc să-i aline durerea nu înceta să-i aducă aminte de eforturile și sacrificiul ei, pentru ca el să stea la o școală bună, chiar dacă departe. Un dar otrăvit!

Anii au trecut și a venit rândul celui mic să plece la școală. Fiul cel mare, așezat de acum la casa lui, s-a dus la mamă rugând-o cu lacrimi în ochi să nu-l trimită și pe cel mic în străinătate. I-a amintit mamei cât de greu i-a fost lui, explicându-i, atât cât s-a priceput, că nu ar vrea ca și fratele lui să sufere atât de mult pe cât a suferit el.

De data asta  mama l-a ascultat, așa că cel mic a rămas acasă, alături de ai lui. 

Ani de zile băiatul cel mare a fost supărat pe mama lui, neuitând să-i reproșeze că l-a făcut să sufere, trimițându-l departe de casă. 

Ani de zile fiul cel mic i-a reproșat mamei că nu l-a lăsat să studieze în străinătate și că din cauza ei și-a distrus viața și viitorul. 

Anii au trecut, dar frații au păstrat în suflet resentimente. Unul a suferit că a fost trimis departe, celălalt pentru că a fost privat de o experiență inedită.

Fiecare și-a conștientizat doar propria durere și atât. 

Într-un final, mama copiilor a murit lăsând în urmă copii, de acum doi adulți care se evitau reciproc, ascunzând unul de altul rănile adânci din suflet, total nevindecate.

Unul dintre ei a ajuns în terapie pentru că nu-și putea vindeca doliul și pierderea, iar celălalt s-a ascuns, ca să-și poarte singur durerea, mai departe. 

Ce vreau să spun cu povestea asta? Că fiecare dintre noi este judecat după durerea pe care o produce celuilalt, nu după intenție

Mama din povestea de mai sus a avut cele mai bune intenții. Și-a dorit tot ce e mai bun pentru copiii săi! Cu toate acestea, a plecat fără să înțeleagă unde a greșit. Mama din povestea noastră și-a iubit copii la fel, enorm, doar că fiecare copil s-a raportat numai la durerea sa, fără să aprecieze sacrificiile sau intențiile bune ale mamei. 

După moartea mamei, frații s-au înstrăinat și mai mult, fiecare crezând că durerea sa este mai mare, total diferită de a celuilalt. În fond, amândoi poartă aceeași rană, doar că nici unul nu e dispus să vadă și durerea celuilalt. 

Nu mai am vești de la cei doi frați, dar știu că până când ei nu vor învăța să-și ierte și să-și accepte greșelile, până când nu vor ierta tot ce i-a durut, până când nu vor ierta definitiv, nu se vor vindeca. 

Povestea asta este povestea miilor de mame care au dorit binele copiilor lor. Doar că, din păcate, fiecare își privește propria durere, ignorând-o pe a celuilalt.

O mamă care pleacă la muncă în străinătate are parte de multă durere. Ani întregi luptă cu ea însăși ca să-și tempereze suferința și se gândește mereu că doar prin sacrificiile auto-impuse copiii săi vor avea parte de un trai mai bun.

Își asumă riscuri, mereu minimalizându-le. Va fi mai bine la anul, sau anul viitor și uite așa trece timpul, lăsând urme adânci… 

De cele mai multe ori mamele nu înțeleg că copiii lor au alte valori și alte nevoi. Scuza că numai așa le pot asigura un trai decent este mai greu acceptată de un copil sau adolescent care suferă de dor. 

Din păcate, de cele mai multe ori, mamele care pleacă din țară își conștientizează doar propriile răni emoționale fără să înțeleagă suferința celor rămași în țară. 

De ce pleacă cineva să muncească afară? Pentru că nu are alte variante! Pentru că are nevoi financiare mai mari sau pentru că pur și simplu nu reușește să își întrețină familia. Eu nu cunosc oameni care să plece din țară pentru că aici au tot ce le trebuie. Sunt atât de multe lipsuri că eu mă tot mir de cum de mai suntem atâția rămași! 

Când pleci, te duci să poți oferi celor rămași un sprijin, un ajutor, un dar câștigat cu sudoarea eforturilor tale. Dar, cel mai otrăvit dar pe care îl poți oferi copiilor tăi este această suferință, scoasă în față ca paravan. 

Când reproșezi sau când doar amintești de sacrificiile tale, tu nu faci decât să-ți îndepărtezi copiii de tine. 

Copilul tău are alte nevoi! El nu a vrut nici bani mai mulți și nici lucruri mai valoroase. El a avut nevoie de tine atunci când îi era mai greu. Un telefon, fie el și zilnic, nu acoperă nevoia lui de a fi privit, îmbrățișat, ascultat. Suferința ta nu-i liniștește angoasele și durerea. Sacrificiul tău nu este pe înțelesul lui . 

Indiferent de decizia ta, că vrei să pleci sau că hotărăști să rămâi, copilul tău poate avea orice gamă de emoții posibile. E bine să înțelegi că el nu ești tu, copilul tău este un alt om, cu alte nevoi, străine de tot ce tu visezi. 

Un dar otrăvit, indiferent câtă bunăvoință sau intenții bune ar ascunde este tot otravă. Ce se poate face? 

Ca să ajungi în pace cu tine însuţi trebuie să accepți, să ierți și să înțelegi că trecutul este trecut și nimic din ce ai stricat nu mai poate fi îndreptat. Trebuie să te ierți și să ierți. Nimeni nu pleacă la drum cu intenții rele! Fiecare vrea să facă tot ce e mai bun pentru familia lui. Doar că planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. Pleci pentru un an și vezi că a trecut mult mai mult decât te-ai fi gândit inițial. Îți privești anii irosiți, copiii înstrăinați și nu știi ce să mai faci să îndrepți ce s-a pierdut pe drum. 

Anii trecuți nu mai pot fi retrăiți!

Deciziile luate cu mult timp în urmă nu mai pot fi revocate!

Reproșurile sau darurile pe care le-ai făcut nu țin nici de cald și nici nu apropie. Iartă-te! Învață să-ți asumi ce ai trăit și iubește-ți copiii necondiționat.

Nu mai face daruri amintind de sacrificiile tale! Ascultă-ți copiii sau, dacă nu vor să-ți vorbească, respectă-le durerea! Așteaptă! Se vor vindeca, la timpul lor!

Înțelege-le suferința, poate cu mult mai mare decât a fost a ta! Caută ajutor și mergi mai departe ca să-ți poți trăi viața ce ți-a mai rămas cât mai frumos, cu recunoștință, iubire, pace și înțelegere.