Suferința celor ce-și lasă țara

Ce înseamnă imigrant? Dar emigrant? În fond, cam același lucru. Diferența de sens este dată de acțiune, adică e vorba despre „a veni” sau „a pleca” dintr-o țară anume. 

Termenul  de  imigraţie  provenind  din latină înseamnă a  veni  de undeva,  iar emigraţie, cuvînt cu aceeaşi origine, emigrare, înseamnă  a  pleca

Când vorbim de un cetățean străin care și-a mutat domiciliul în țara noastră spunem că este imigrant. Dacă noi înșine ne părăsim țara, pentru cei ce rămân ne numim emigranți. 

Dar, indiferent cum îi numim, imigranții sau emigranți, la toți aceștia putem remarca o suferință comună: dezrădăcinarea.

Astăzi îi voi numi pe toți imigranți pentru că de fapt toți sunt persoane obligate dintr-un motiv sau altul să-și părăsească țara natală pentru a se stabili altundeva. 

De ce vreau să vorbesc despre asta? Pentru că m-aș bucura să înțelegem cu toții că atât imigranții din țara noastră (cei ce vin de pe alte meleaguri) cât și apropiații noștri, obligați să își găsească un rost în altă țară (emigranții) au în comun același lucru: suferința psihică și emoțională, cauzată de stresul provocat de părăsirea locurilor natale. 

Se știe că trăim în cel mai stresant secol. Nu voi stărui pe tipurile diferite de stres, astăzi vreau să vă spun despre o altă formă a stresului, extrem de complexă, dar mai puțin cunoscută (sau înțeleasă). 

În viața noastră întâlnim deseori situații stresante pe care le putem ocoli, dar de multe ori întâlnim, sau ne confruntăm cu situații stresante imuabile și deci mai greu de înfrânt.

Una dintre aceste situații este aceea de a fi imigrant. Sigur, sunt persoane care se adaptează, oriunde s-ar duce în lumea asta, dar sunt mai mulți cei mai  puţin adaptabili ori mai  fragili care vor avea de plătit cu propria sănătate procesul dezrădăcinării. 

Ce înseamnă dezrădăcinare?

Păi, unde sunt rădăcinile noastre? Primele rădăcini vin  din mediul nostru familial, din  casa părintească. Primele noastre amintiri și primele emoții apar în acest univers familial și sunt percepute de fiecare în parte încă din copilărie.

Încă de la naștere ne identificăm mai întâi cu părinții noștri, apoi cu frații sau cu persoanele semnificative din viața noastră. Știm cine suntem mai întâi ca fiind fiul sau fiica cutăruia și nu putem să ne formăm propria identitate fără aceste repere, fundamentale. Învățăm a cui suntem și unde anume e „acasă” încă de la o vârstă extrem de mică. 

Universul nostru înseamnă mama, tata, rudele apropiate, casa noastră și a bunicilor, în cazul în care îi avem. Creștem mari și odată cu anii ne cresc și noi rădăcini astfel că încetul cu încetul ne integrăm într-un univers și mai amplu, care va depăși cu mult perimetrul  casei noastre. 

Ne facem prieteni, ne împrietenim cu cei care vorbesc  aceeaşi  limbă cu noi, care au aceeași cultură, istorie, dar și  aceleași tradiţii, sau același folclor. 

Ajungem să avem un sentiment profund de apartenență la societatea în care trăim şi,  implicit, la  ţara în care ne-am născut  şi  ne-am  format ca oameni. 

Pentru fiecare dintre noi noţiunea  de  cămin (sau acasă) conţine  o foarte mare încărcătură  afectivă. 

Scriitorul  român  Nicolae Steinhardt spunea că termenul de cămin este  caracterizat  şi  construit de fiecare dintre noi din  amintiri,  obiceiuri,  datini  şi  ceremonii (tradiții).  Scriitorul nota: „Lipsit  de  cămin şi  de  mediul  său  etnico-ecologic,  omul  nu  mai  are  parte decît  de  frustrare  şi  alienare„.  

Iată deci cum ia naștere stresul  imigraţiei! Este frustrarea, durerea sau suferința apărută atunci când ne lăsăm în urmă rădăcinile, cele ce fac parte din însăși fibra noastră umană.

Ne identificăm cu casa părintească, cu locul natal, cu limba vorbită de noi și de apropiații noștri, cu muzica pe care o ascultam încă de copii. Toate astea fac parte din noi, așa cum face parte orice alt organ vital. Când îți pierzi o mână sau un ochi suferința poate fi asemuită cu aceea a pierderii căminului în care te-ai născut și format. Pe parcursul anilor noi ne consolidăm din ce în ce mai adânc sentimentul  de identitate. Devenim tot ceea ce am asimilat din care cultura,  istoria  şi tradiţiile proprii. Ajungem să ne identificăm cu zona din  care  provenim  sau  în  care  ne-am  trăit  copilăria, adolescența, tinerețea. 

Suferința emoțională nu se vede, dar ea există și se manifestă diferit la fiecare persoană în parte. Suferința poate apărea ori de câte ori o persoană este supusă unuia sau mai multor șocuri psihologice sau emoționale. Din păcate, un imigrant are parte de mai multe șocuri emoționale: 

  • șocul dat de înfruntarea  necunoscutului, eveniment prin  definiţie  anxiogen (care produce îngrijorare și frică).
  • şocul  lingvistic, dat de diferențele lingvistice. Fiecare limbă are  propriile  ei intonaţii, cizelări  şi  nuanţe, sau are semnificaţii  sociologice care la început îi scapă cu desăvîrşire imigrantului.
  • şocul  social,  dat de atmosfera  de  respingere, uneori reciprocă.
  • Dar, șocul  cel  mai greu  de  suportat pentru  imigrant,  este acela  care vine  de la pierderea propiei identităţi.  

Pulverizarea  sentimentului de  identitate duce la o suferinţă  psihică  cu  caracter  cronic,  cu  ecou  pregnant  asupra  sănătății imigrantului. 

S-au făcut mai multe studii pentru cercetarea stresului datorat imigraţiei și s-a ajuns la concluzia că stresul  exercitat  de dezrădăcinare  are efecte majore, semnificative asupra  psihicului. 

Efectul stresului imigraţiei este nesemnificativ în doar două cazuri:

  • pentru cuplurile  care  au  emigrat  pentru  o perioadă de timp  limitat
  • pentru cei  care  au reacţionat  brutal  la  dezrădăcinare  şi  care,  în  consecinţă,  s-au întors,  în  cel  mai  scurt  timp,  acasă.

La persoanele care au fost „dezrădăcinate” doar pentru o perioadă scurtă de timp, sănătatea nu  are de  suferit. 

Pentru ca suferința emoțională să se transforme în boală fizică este nevoie de o  perioadă suficientă de tensiune care  să  acţioneze  asupra organismului. 

Stresul imigraţiei poate dezvolta o patologie care constă în:

  • cardiopatie  ischemică
  • hipertensiune  arterială
  • ulcer  gastric sau  duodenal
  • nevroze
  • psihoze

Vedem deci că pentru persoanele sensibile sau mai greu adaptabile stresul imigrației este devastator. Le este afectată nu doar sănătatea emoțională cât și cea fizică.

Cele mai multe dintre persoanele care aleg să plece sau care sunt nevoite să-și găsească un rost în afara țarii au de plătit un tribut extrem de greu. 

Un dezrădăcinat este un suflet cu multă durere emoțională.

Pericolul stresului „dezrădăcinării” este nevăzut, dar sapă adânc în sufletul și trupul celui ce-și lasă rădăcinile departe. 

Nu pot să nu mă gândesc la diaspora noastră. Prețul plătit de ei este enorm! Poate că nouă, celor rămași acasă ne revine datoria de a le atenua durerea emoțională, să nu-i dezamăgim prin atitudinea noastră, la vot sau oricum altcumva doriți voi.