Gânduri din călătorie

Am ajuns acasă de atâtea zile, iar eu nu am povestit nimic despre călătoria mea. Am lăsat gândurile și emoțiile să se așeze și să se limpezească, așa cum se așează apa tulbure din Iordan într-un pahar. Sedimentele au rămas undeva, pe fundul paharului și apa clară, luminoasă și curată stă limpede deasupra lor. 

A fost călătoria care m-a luminat, pentru că aveam nevoie să văd, să înțeleg, să cunosc. În viață, fiecare dintre noi are parte de un moment major, de o „iluminare”, de o percepere a lucrurilor într-un sens pe care mai înainte nu-l înțelegea. 

Fiecare trăiește evenimentele judecându-le cu propria minte, așa cum simte, vede și crede. 

Am plecat la drum încărcată de emoții, dar și de multe cunoștințe despre fiecare locație în parte. Știam unde voi ajunge, știam ce a fost acolo din punct de vedere istoric, dar și din punct de vedere biblic și nu numai. 

Am întâlnit istoria, la ea acasă, povestită pe alocuri după cum voiau să audă unii și alții, nu după cum a fost ea. Am înțeles. Prea mult și prea dureros, dar am înțeles. 

Am cunoscut oameni minunați, frumoși, dornici și curioși să afle, să știe, să vadă, dar am văzut și atât de multă suferință și disperare încât m-am îngrozit. 

Am văzut ignoranța și frica, în toată „splendoarea” lor și am priceput (în sfârșit!) că e mai rentabil să le alimentezi decât să le vindeci. 

Trăim într-o epocă pur materialistă în care se adoră tot ce e material, tot ce poți primi sau atinge, fără să fie nevoie de apel la spirit și nevoile lui. 

A fost cea mai mare lecție de viață pe care o puteam primi! Am văzut acum că suferința oamenilor nu vine din necredință. Fiecare o avea, în felul lui. Dar, oamenii suferă, fără să știe, din egoism și nepăsare pentru celălalt om. Nimănui nu-i pasă de durerea altuia, pentru că fiecare consideră că durerea lui e mai importantă. 

Am văzut disperarea de a cumpăra și de a primi vindecare prin idolatrie și credință magică. Nimeni nu are interesul să ne educe. Toți au nevoie de bani și nimeni nu are scrupule în a ne folosi ignoranța.

Ești blamat sau condamnat dacă judeci cu capul tău, dacă pui întrebări, dacă te îndoiești de veridicitatea unei informații. Ești pus la zid sau ocolit.

Din fericire, ești judecat sau evitat de oamenii care se tem de tine văzând că nu ți-e frică. În ochii unor asemenea persoane, un om care nu se teme, un om curios și bine informat nu este un bun „creștin”. 

Cred că m-am vindecat definitiv de ignoranță și superstiții. Și asta pentru că am văzut ce simplu este să vinzi iluzii, ce ușor să prezinți un adevăr așa cum vrea cel din fața ta să-l vadă, nu cum este el.

Am văzut că „apa sfințită” nepotabilă are efect tămăduitor, că atingerea de sfințenie poate face un om să creadă că e și el un sfânt. Am văzut gesturi, comportamente și eforturi disperate făcute în speranța că poți așa, printr-un efort fizic extenuant, să-ți recapeți liniștea sau sănătatea. 

Acolo se vinde tot ce crezi tu că poți obține, fără să îți pese de celălalt, fără să îți vindeci patimile și suferințele emoționale. 

M-au durut suferințele oamenilor. M-a durut nepăsarea și lăcomia celor care-i conduc la cumpărături speculându-le credința,încurajându-i să facă lucruri care nu au nimic în comun cu învățătura Mântuitorului. 

Comerț, ignoranță și nepăsare pentru neputința celuilalt. Iluzii și visuri. 

Efectul placebo funcționează, asta o știe oricine. Dacă tu crezi cu adevărat că un anume lucru îți face bine, atunci așa va fi. Sunt convinsă că mulți și-au proiectat în minte un scop și că acesta chiar poate fi atins. Păcat că o fac contracost, când ar putea să depună un minim efort pentru a înțelege că învățătura Mântuitorului este să ai grijă, milă și empatie pentru toți oamenii cu care intri în contact. 

Iubirea de aproapele cu toate manifestările ei îți poate aduce liniștea interioară, pacea și sănătatea spiritului. Vindecarea patimilor nu a fost eradicată, încă este și va mai fi necesară, oricât va dura omenirea. 

Nu este important cum te raportezi tu la divinitate; important este cum te raportezi la un alt om, indiferent cine ar fi el. Chiar dacă credințele noastre sunt diferite, ele sunt valabile în cazul oricui. Nu poți schimba credința unui om, dar de aici și până la a o specula, în sensul de a obține bani din asta, e cale tare lungă. Poți să-l lămurești, să-l educi, să-l accepți așa cum este și să-l iubești doar pentru că și el e un om, ca tine. Când îl manipulezi, când îl faci să se teamă doar pentru a avea acces la portofelul lui… asta nu știu cum se mai cheamă. 

Dumnezeu înseamnă iubire necondiționată. Un Dumnezeu care trebuie plătit cu bani sau cu efort fizic inutil înseamnă că e imperfect, că nu are putere deplină, că e dependent de sprijinul nostru. Așa ceva nu se poate! Cine s-ar închina unui Dumnezeu slab și ușor de cumpărat? Dumnezeu nu este un slujbaș și nici superiorul nostru pământesc. El nu are nevoie de banii noștri! El se uită și ne cunoaște pe fiecare în parte după sufletul nostru! Acesta trebuie să ne fie curat, fără ură, invidie, mânie, mândrie, ș.a.m.d.

Sufletul, inima și mintea trebuie cultivate și umplute de empatie, iubire și compasiune pentru orice altă ființă. 

Cine crede că poate cumpăra dintr-un loc, oricare ar fi acela, îngăduință și iertare, este departe de învățătura lui Hristos. Păcat că tocmai cei puși să ne educe nu o fac. Abia în călătoria aceasta am înțeles că mulți nu o fac nu din reavoință: pur și simplu așa gândesc și sunt ei. Mercantili, ignoranți, rigizi în gândire și nepăsători la suferința celuilalt. Se cred mai puternici sau mai aproape de divinitate doar pentru veșmintele pe care le poartă, nu pentru ce fac, gândesc și simt ei. 

Am învățat atât de multe în călătoria asta, dar știu că oricât aș fi oferit, nu asta mi-ar fi schimbat starea sufletului. Dacă eu nu muncesc cu mine, dacă nu am grijă de mintea, inima și gândurile mele, nimeni nu o va face.

Din nefericire, abia acest efort e și cel mai greu! Să-ți vezi bârna din ochii tăi, să-ți vindeci fiecare patimă, să te străduiești să nu judeci și să-l accepți pe celălalt sau tot ce-ți oferă viața, asta e tare greu, mult mai greu decât orice efort. 

Dacă să fii creștin înseamnă să te manifești exterior, nesocotindindu-i pe ceilalți, dacă trebuie să nu-ți treci prin filtrul rațiunii orice comportament, tare mi-e teamă că nu am fost creștin niciodată. 

Călătoria asta m-a lămurit cine sunt eu cu adevărat iar acesta este cel mai mare câștig al meu. Știu că oricine care vrea să se cunoască cu adevărat trebuie să facă un efort interior și dureros de personal. Dar merită, cu adevărat! 

Provocarea vremurilor actuale este să nu te vinzi, să nu cumperi și să nu te lași cumpărat. Într-o epocă pur materială provocarea este nu neapărat să crești în virtute cât să te strădui să cultivi fărâma de bunătate pe care fiecare dintre noi o are. Să stărui în bine, asta e cel mai greu! Să vezi părticica de frumos din celălalt, să înțelegi că omul din fața ta, indiferent cine ar fi el, îți este oglindă. Tot ce are bun, ai vrea și tu să ai. Tot ce-ți displace la el, stă și în sufletul tău. Asta e greu. Asta e dificil de înțeles.

Nu ne vom face niciodată bine dacă nu acceptăm tot ce ni se întâmplă și tot ce vine peste noi, dacă nu ne asumăm suferința și durerea. Nu ne vom vindeca dacă nu îi acceptăm pe ceilalți, așa cum sunt ei, nu cum am vrea noi să fie.

Dar, dacă fiecare dintre noi va lucra la partea lui de bine și va dori să vadă că binele poate exista și în celălalt, atunci ne-am face viața noastră interioară mult mai bună și mai curată. Așa văd eu. Și dacă e diferit de opinia altora, asta e! Îmi asum.

Fiecare își creează propria realitate. Vezi răul când ești rău și frumos unde natura lucrează. Și lucrează, în fiecare dintre noi.