Gânduri de iarnă

– Eu pur și simplu nu mai suport iarna asta, spuse Nina apropiindu-se zgribulită de sobă. Intrase în casă ca o vijelie, încruntată, pufnind nemulțumită. Eva o privi preț de câteva clipe, amestecând ușor în ceaiul fierbinte și îi spuse aproape șoptind:

-Stai aici, în fața sobei! Uite ce frumos dansează flăcările! Eu ador să privesc lumina acestora! 

-Nu mai suport! Ce e așa greu de înțeles, Eva? Mie nu-mi place iarna! Nu suport frigul și zăpada! Le urăsc! 

Eva se apropie de Nina, o ajută să-și dea jos haina grea de iarnă și-i spuse zâmbind:

-Da, știu cât de ușor este să urăști ceva ce nu poți schimba. Știu! Din păcate, nimeni nu iubește schimbarea și nici nu putem accepta lucrurile care nu stau în controlul și puterea noastră. Știu. Cunosc bine înverșunarea asta. 

-Lasă-mă în pace Eva! Habar nu ai! izbucni Nina. 

-Ce nu știu, dar tu ai putea să-mi spui? 

-Iarna… începu Nina, iarna asta nu mai este nici… S-a dus… Atât de mulți oameni dragi am pierdut! Nici nu mai țin minte cine a fost primul! Atât de mult timp a trecut! Au plecat unul după altul, s-au dus ca și cum nu ar fi trăit vreodată! Cum să-mi placă iarna? Cum? 

-Of, dragă Nina! Dacă aș putea să te alin, ce bine mi-ar fi! Eu știu că nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă ci totul se transformă… 

-Mai lasă-mă în pace cu Einstein-ul tău! 

Eva izbucni în râs. 

-Nu e al meu, dar vorbele astea chiar îmi sunt de folos. Mă gândesc de multe ori: oare ne-am mai bucura de primăvară dacă nu am trece și printr-o iarnă grea? Oare noi am mai găsi bucuria adevărată, fără durerea încercărilor? 

-Teorii, pufni Nina. Nu înțelegi! 

-Ajută-mă atunci! Vreau să înțeleg! Spune-mi! 

-Ți-am spus! Nu suport frigul, zăpada, albul! Ce e așa de greu de priceput? 

-Îți lipsește căldura? 

-Da! 

-Dar, pentru numele lui Dumnezeu Nina, tu acum stai în fața sobei, trupul tău se bucură de căldură și tot te mai plângi de frig? 

-Dar afară e frig! 

-Afară!… Afară Nina, nu aici! Nu simți căldura din casă? Ți-am pregătit un ceai cald! Cum este? 

-Da, aici e bine și cald. Miroase a scorțișoară. Dar afară? 

-Afară! Dar aici, aici ce-ți poate fi pe plac, Nina? 

-Iubesc căldura! 

-Ei bine, o ai! 

-Da, aici e cald. Dar afară? 

-Cu ce te ajută să nu trăiești aici? 

-Cum adică? 

-Gândurile tale nu vor să zăbovească o clipă în încăperea asta! Te poartă aiurea, unde vor. Rămâi aici! Dă-ți voie să simți mireasma lemnelor ce ard, căldura, liniștea. Permite-ți să te relaxezi puțin! 

-Și cum să fac? Nu pot! Asta sunt eu! Mintea mea nu are pace. Mă gândesc încontinuu… 

-Nina, dar nu este atât de greu. Mintea noastră ne poate aduce pacea, dar tot ea ne poate purta și în cel mai negru iad. Dar putem să o înțelegem. Să o strunim. 

-Cum? Nina își îndreaptă privirea disperată spre ochii Evei, încordată ca un arc și așteptând un răspuns. 

-Multe îi mai place minții noastre să facă. Dar, dintre toate, creierul nostru iubește cel mai mult… planificarea. Iubește și respectă orice plan. Trebuie doar să îl facem și i-l dăm. Doar așa îl putem păcăli să facă ce vrem noi, nu ce rumegă el. 

-Și ce plan să-i dau? 

-Uite Nina, acum tu te gândești doar la frig și la oamenii care nu mai sunt. 

-Da. Nu pot gândi altceva! Nu mă pot bucura de nimic altceva. 

-Știu. Înțeleg. Dar, hai să vedem ce îți poate fi pe plac acum și aici. Poți găsi măcar trei lucruri care-ți sunt pe plac? 

-Da. Încerc, zise Nina ușor și continuă șovăind: Nu știu. Poate ceaiul fierbinte? 

-Unu! aproape strigă Eva. Continuă te rog! 

-Mirosul de scorțișoară? 

-Perfect! Doi! 

Nina privi în jur. Își opri privirea pe floarea de Amarrilis care înflorise toată. Crinii aveau o culoare atât de frumoasă că-și aminti că citise ceva despre culoarea asta.  Privi spre Eva și-o întrebă:

-Eva, tu știi pilda aceea cu crinii, culoarea aceea care se spunea că nici înțeleptul Solomon nu o avea în veșminte? Eu îmi aduc aminte vag, ceva ce spunea de frumusețea florilor parcă… 

Eva izbucni în râs. Se apleacă ușor spre prietena sa și îi prinse brațul. 

-Nina, draga mea! Da, îți aduci aminte bine. Este pilda care s-ar traduce în astăzi prin „Don’t worry, be happy”. Adică de ce să-ți faci atâtea griji pentru mâine când grija zilei de azi ajunge? Este pilda care ne învață să trăim astăzi, acum, aici, fără anxietate și griji inutile. Mi se pare minunat că ți-ai amintit de un lucru atât de important. Este exact ce aveam nevoie. 

-Dar tu îmi ziceai ceva de un plan? Ce legătură are cu floarea ta? 

-Stai să vezi. Până una alta, spuneai că în încăperea asta ai trei lucruri care-ți sunt pe plac. 

-Da! Căldura de la sobă și… de la ceai. Apoi… mirosul de scorțișoară și da, crinii tăi imperiali ce au o culoare pe care nici măcar regele Solomon nu a avut-o pe hainele sale – zise Nina zâmbind larg. 

-Perfect! Hai să vedem ce binefaceri aduc acestea trupului și minții noastre. 

-Dar nu mă pot gândi la asta acum! Îmi zboară gândul, de zile întregi…. îmi aduc aminte de mama… Și ea nu mai este… Acum… 

-Știu, știu bine asta. Dar uite ce putem face: imediat ce îmi vine în minte un asemenea gând preiau comanda. Și-i spun minții mele: Hei, acum eu am altceva de gândit, altceva de făcut. Draga mea minte, hai să ne gândim la asta mâine, la ora zece. Acum hai să ne gândim la crini, la căldură și scorțișoară. Hai să ne bucurăm de întâlnirea asta. Ce zici? 

-Eva, la tine funcționează așa ceva? 

-O! Acum da. Și destul de ușor! Dar nu a fost mereu așa. La început a fost cel mai greu. Dar mă concentram pe propria mea respirație. Acum este suficient să-mi îndrept atenția spre plexul solar, să-mi ascult respirația și să simt cum se mișcă pieptul ușor… inspir, expir… fără să judec modul în care o fac. Mă bucur să simt viața ce curge în mine, trăiesc și asta mi se pare minunat. 

-Și gândurile? 

-Vin și trec, ca norii pe cer. Le privesc, le ascult, le conduc cu privirea până se duc. 

-Eva, chiar dacă reușesc, eu mâine o să mă gândesc iar la frig și iarnă! 

-Mâine va fi, mâine. Dar acum e astăzi, acum ne putem permite să ne bucurăm de ceaiul acesta fierbinte. 

-Și de mirosul de scorțișoară! – izbucni Nina. 

Aierul devenise mai cald și mirosul parcă mai puternic. Eva respira egal, calm. Nina o privi preț de câteva clipe apoi izbucni în râs. 

-Funcționează! Ce truc! L-am păcălit! S-au dus! 

-Of, Nina, Nina, zise Eva – ce bine ar fi să fie mereu atât de simplu și ușor! Dar pentru clipa de acum este bine, foarte bine. Continuă! De fiecare dată când vezi că vine gândul trist sau tristețea nu înceta să-i propui minții tale un plan. Promite-i că mâine va avea timp, de tot ce vrea el să gândească! 

-Eva, strigă Nina înspăimântată, dar eu mâine ce fac? 

Eva pufni în râs. 

-Mâine? Mâine îi promiți următorul mâine și tot așa! 

-Adică să mă mint? 

-Nu! Nu minți. Doar faci un plan! Un plan care să-ți lase mintea în pace, un proiect care-ți va opri mintea din măcinat gânduri, amintiri, dureri. Încet, încet vei ajunge să-ți trăiești cu bucurie clipa… aici și acum. 

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.