Povestea noastră

Psihologia pozitivă și discursurile motivaționale nu funcționează pe termen lung.

V-ați întrebat vreodată de ce? Și eu am făcut-o! Și mă gândesc de multă vreme la asta. De aceea o să vă spun o poveste, chiar dacă mulți dintre voi o știu.

Se spune că era odată un copil care se juca sănătos, liber și bucuros, în palatul familiei. Părinții îl iubeau enorm și pentru că-și doreau cu disperare ca pruncul lor să fie mereu fericit, protejat și ferit de toate relele lumii, i-au interzis cu desăvîrşire ieșirea din palat. 

Numai că, așa cum procedează de obicei orice copil curios, și băiatul din povestea noastră a nesocotit sfaturile părinților și într-o bună zi a ieșit singur, pe furiș, din curtea palatului. A plecat în lume, așa cum pleacă la un moment dat orice copil din casa părintească.

Fiecare copil protejat, iubit, apărat, fericit, va dori odată și odată să cunoască, să afle singur ce se ascunde dincolo de ziduri, departe de casa părintească. 

Tânărul din povestea noastră nu a mers prea mult că a și văzut, la o margine de drum, un bătrân ce abia își târa picioarele, apoi, într-un șanț a văzut un om tare bolnav, mai departe a zărit un cadavru în descompunere și nu departe de toate acestea a întâlnit un ascet. 

Mare a mai fost uimirea copilului! 

Nimeni nu-i vorbise despre așa ceva! Nu auzise în toată viața lui să existe: bătrânețe, boală, moarte, suferință. 

Ciudat, dar tânărul din povestea noastră nu fuge oripilat de cele văzute! Nu-și cheamă părinții în ajutor și nici nu se întoarce în palatul ce-i oferea atât de multă protecție, ci ia o hotărâre radicală, de mare curaj: își părăsește familia, cea care-l iubise protejându-l atât de mult, renunță la confortul și siguranța palatului și pleacă în lume, să caute o cale sau un mod pentru a se elibera de toată suferința lumii. 

Povestea asta e tare cunoscută, dar nu este așa că pare o poveste singulară, care nu ne privește pe noi?

Da, tânărul acela se numea Budha Gautama iar povestea sa, chiar dacă aparține altei culturi, poate reprezenta ceva și pentru noi.

Mi-am adus aminte de povestea asta pentru că, în mintea mea, pe mulți dintre noi îi asemăn acestui copil. 

Suntem crescuți în iubire, protejați și feriți de relele lumii, ca și cum acestea nu ar exista! Plecăm din casa părintească convinși că lumea e minunată și frumoasă, că oamenii sunt buni și toleranți iar noi vom avea parte de o viață plină de bucurii și fericire. 

Orice discurs motivațional, sau repetarea mecanică a unor fraze pozitive și încurajatoare, nu ne feresc de crudul adevăr!  

Suferința există! Boala, moartea și durerea ne pândesc după colț!

Atunci când refuzăm să le acceptăm ca fiind reale, sfârșim prin a suferi și mai mult. 

Copiii noștri alintați, protejați și iubiți vor descoperi și ei, stupefiați, că adevărul este altul decât cel pentru care au fost pregătiți. 

Sigur, nu vă spun o noutate! De când e lumea și pământul oamenii au căutat cu disperare fericirea. Cu toții vrem să avem parte de plăcere și fugim, ca dracu de tămâie, de durere. Asta înseamnă, din păcate, că nu suntem pregătiți pentru viață! 

Oricât ai fi de optimist și oricât de pozitivă ți-ar fi atitudinea, nu poți ignora adevărul!

Oamenii nu sunt așa cum ne închipuim noi, în naivitatea noastră. Nici noi nu suntem îngeri. În sufletul fiecăruia dintre noi șade câte un demon, sau mai mulți. Dar e mai comod să ne prefacem că nu există, să nu vrem să vedem, să ne astupăm urechile când se vorbește despre asta. 

Dintre toate viețuitoarele de pe fața Pământului, omul este cel mai inteligent și creativ, dar și cel mai crud! Orice animal ucide pentru a se hrăni, dar numai un om poate provoca suferință altui om, nu din necesitate, ci din pură plăcere. 

Animalele de pradă au în instinct conservarea și pentru asta se hrănesc cu ceea ce le-a fost dat. Animalele nu au conștiință, știm asta, pentru că nici cel mai feroce animal nu ucide din frică, mânie, ură sau… plăcere.

Eu nu am auzit niciodată ca un urs să ucidă un lup doar pentru a-i arăta cine e adevăratul lider, sau ca să-l convingă că el deține adevărul (ursul crede că mierea este un aliment hrănitor, iar ăsta este adevărul lui). 

E suficient să citești puțină istorie ca să vezi cât de crud și sadic poate fi omul. Lupte cu gladiatori, sclavie, inchiziție, robie, război, holocaust, lagăre de exterminare, gulag, experimentul Pitești, vă spun câte ceva? 

Citim istoria ca și cum nimic nu ne poate atinge! Rămânem indiferenți la suferința altor popoare pentru că nu sunt „ca noi”. Ne închinăm cu evlavie la un Dumnezeu pe care-l percepem ca fiind ceva ce nu poate include durere, suferință și boală. Iubirea ne veghează! Unde? Când? 

Credem naiv, în bunătate și magie. Și nu este vorba aici că alții au fost, sau că încă mai sunt oameni răi! Și noi putem fi, sau suntem, prin indiferență și nepăsare, nu mai mult! 

Da, știu. Nu vă place! Acesta nu este un text care să vă placă!

Nimănui nu-i place să audă așa ceva pentru că toți am crescut cumva strâmb, cu credința ciudată că dacă ascundem mizeria sub preș, aceasta nici nu mai există! 

Dragii mei, viața înseamnă și durere, boală, mizerie, haos, moarte, suferință. Nu poți, oricât ai vrea, să nu le întâlnești!

Oamenii ajung să facă lucruri nebunești, doar ca să scape de suferință. Unii aleargă disperați să atingă obiecte care vindecă cumva magic, deoarece au primit eticheta de „tămăduitor”.

Alții cochetează sau chiar se înrolează în diverse mișcări religioase care propun „iluminarea” sau depășirea durerilor sufletești, pe când unii resping realitatea și se aruncă în neant, nepăsători la durerea celor ce rămân. Prea puțini sunt cei ce caută vindecarea în ei. Prea puțini. 

În lumea asta există multă durere!

Nu este corect să-ți crești sau să-ți educi copilul ascunzând toate acestea! Lasă-l să vadă, să înțeleagă, să priceapă tot ce aparține omenirii întregi.

Învață-l să fie bun, dar pregătit să întâlnească răutatea.

Educă-l să știe ce să facă ca să se mențină sănătos, dar nu-i ascunde faptul că există boală!

Lasă-l să vadă că există moarte, doar așa va înțelege mai bine cum să trăiască frumos! 

Oricât de mult ai proteja un copil, oricât ți-ai dori ca el să fie fericit, viața îi va arăta adevărata sa față, cu tot ce are ea, bun și rău. 

Copiii alintați și hiperprotejați, cărora li se oferă totul fără să li se ceară ceva în schimb, sunt, din nefericire, cei care vor suferi cel mai mult!

Natura are legile ei. Dacă nu le cunoști, nu înseamnă că ești protejat. Dacă nu ești educat să-ți asumi greșelile, cum vei putea oare să-ți asumi propria viață, cu tot ce ai trăit, făcut și simțit? 

Orice părinte își dorește ce e mai bun pentru copilul său! Este firesc, normal și indicat să fie așa. Dar pregătirea pentru viață nu înseamnă fericire eternă. Înseamnă și urâtul și haosul ce poate apărea atunci când nu cunoști întregul, dar și când nu știi, sau nu vrei să te responsabilizezi. 

Fiecare dintre noi este un mic Budha, anonim, care încearcă cu disperare să găsească calea ce duce la sfârșitul suferinței lui.

Nu vrem să suferim! Nu vrem durere, boală și moarte! Dar nici nu vom ajunge să fim fericiți prin negare și iresponsabilitate. Calea există, dar se pare că e mult mai grea decât tot urâtul lumii la un loc! 

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.