Durerea emoțională

Sigur, nu toate bolile fizice au legătură cu trăirile și sentimentele noastre pentru că venim pe lume cu destule moșteniri genetice, sau ajungem în contact cu microbi ori cu diferiți viruși care ne pot îmbolnăvi. 

Dar, una dintre principalele cauze a durerilor și a bolilor fizice este durerea emoţională.

Formele durerii emoționale sunt: ura, furia, resentimentul, autocompătimirea, vinovăţia, deprimarea, gelozia, cel mai slab sentiment de iritare, etc. 

Ajungem la suferință emoțională după mulții ani pe care i-am petrecut învățând să comparăm, să analizăm, să judecăm, să condamnăm, să respingem, să nu acceptăm. 

Oare când am început să ne comparăm noi cu ceilalți? Și oare când și cine ne-a făcut să ne simțim inferiori, mici și nesemnificativi, sau cum am ajuns să credem că numai noi suntem buni și merităm mai mult? 

Când am învățat oare să-l judecăm pe celălalt, de cele mai multe ori un om total necunoscut nouă? Oare cine ne-a rănit atât de mult încât am devenit sceptici, neîncrezători, geloși sau mult prea posesivi? 

Când ne-a fost tăiat elanul, sau ce piedici am întâmpinat de am căzut pe drum? 

Fiecare experiență de viață trăită de fiecare în parte, ne-a îndepărtat unul de celalalt. Fiecare durere a fost personală, mereu mai importantă decât a altuia! 

Ajungem să ne construim proprii idoli, în mintea și gândurile noastre, ignorând adevărul demonstrat. 

Oare cum am ajuns să nu ne mai putem descotorosi de furie, egoism, critică, blamare, judecată și etichetare? Simplu! Ani de zile ne construim propria realitate, în mintea și gândurile noastre. Începem să gândim compulsiv, trăim fiecare stare proastă a noastră ca pe ceva ce e din motive externe nouă. Nu înțelegem că emoțiile, trăirile și suferințele psihice ne sunt date de noi înșine, de credințele, prejudecățile și gândurile noastre! 

De unde oare am învățat lipsa de responsabilitate? De ce credem că celălalt este vinovat pentru ce simțim noi, în intimitatea noastră? De unde am învățat încrâncenarea? De la un vers eminescian? „O luptă e viața, deci te luptă…” 

Viața nu este o luptă cu ceilalți! Nici cu natura ciclică și schimbătoare! Am crezut noi așa, în sinea noastră că trebuie să luptăm cu vremurile și cu ceilalți, pentru tot ce dorim să obținem.

Ce utopie! Ce pierdere de timp! 

Ne naștem perfecți, dar mediul și experiențele de viață ne pervertesc, ne fac să ne îndepărtăm unul de altul și chiar de noi înșine. 

Nu ne mai acceptăm, ne criticăm constant, ne etichetăm, ne blamăm și ne facem viața un iad permanent. Fugim de lume să ne ascundem suferința pentru că dorim din tot sufletul să fim mereu valorizați, văzuți ca fiind perfecți, cum credem noi că suntem sau că am fost, odată. 

Arătăm permanent o mască falsă care să arate că suntem de fericiți și puternici, de parcă altuia i-ar păsa! 

Ani de zile învățăm suferința, apoi vrem să ne facem bine într-un timp record. 

Dacă ani întregi ai criticat și judecat pe alții și pe tine, cât timp crezi că îți va lua să repari ce ai stricat? Trei zile, sau o lună, sau ani întregi? Fiecare suferință emoțională este dureroasă. Fiecare durere psihică este o acumulare de greșeli multiple.

Nu te poți vindeca repede și nici altcineva nu poate îndrepta ceea ce singur, în mintea ta, ai stricat. 

Sănătatea emoțională înseamnă să vrei să vezi adevărul, așa cum este el, nu cum îl crezi tu, să te privești sincer în adâncul tău, să-ți recunoști durerea și să repari. 

Da, este frustrant să suferi și să nu poți apela la nimic din exterior! Medicația poate ameliora simptome, dar vindecarea nu poate avea loc fără conștientizare, exercițiu și perseverență. 

Frica, furia, invidia, lăcomia, ura, ranchiuna, mândria, aroganța sau tristețea nu se vindecă cu ceaiuri sau medicamente!

Gândirea compulsivă, iureșul din minte, resentimentele, doliul și rănile din trecut nu trec cu două hapuri și trei ceaiuri de păpădie. 

Ani de zile te-ai străduit să te lupți, în zadar!

Viața nu e o luptă cu alții! În viață trebuie să te lupți cu propriile dureri emoționale, să le transformi în bucurie și conștientizare, ca să-ți poți trăi viața ta, nu a altuia. 

Dar dacă nu ai știut cum?

 Învață, întreabă, încearcă! 

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.