Prietenul copilului

Sunt unii părinți care spun că ei sunt cei mai buni prieteni ai copiilor lor, așa cum sunt și mulți care cred că își cunosc foarte bine copiii.
Sunt și destui care uită să fie soți, prea ocupați în a fi prietenii copilului.
Se străduiesc prea mult și prea degeaba!

Rolul unui tată, sau a mamei este de a fi un bun părinte. Cât mai bun! Și asta ar trebui să fie suficient!
Să te strădui să fii prieten, atâta timp cât rolul de părinte este net superior, e un efort zadarnic, extenuat și inutil!
Îți poți susține copilul ca părinte, sau îl poți văduvi de o cunoaștere de sine autentică și binefăcătoare! Totul ține de părinte.
Un tată care spune că-și cunoaște fiul, că-i știe preferințele și sentimentele, mai bine ca oricine, este un părinte care poate eșua, în cel mai minunat rol al său. Nu poate ști ce simte fiul său. Va afla, poate, dar mult mai târziu, când copilul va fi un tânăr adult, liber și împlinit.

Toți copiii își iubesc părinţii. Dar, oricât de mare ar fi afecțiunea pe care v-o poartă copilul, viața lui interioară vă poate fi străină, ca și cum ați fi doar două simple cunoștințe, întâmplătoare.
De ce? Pentru că relația aceasta nu este egală. Tu ești părintele, autoritatea, șeful, conducătorul. Între voi nu există egalitate, el este un subordonat, dependent de banii, timpul, afecțiunea și toanele tale.

Pentru a fi prieten cu cineva, condiția sine-qua-non este încrederea.
Chiar dacă copilul tău te iubește mai presus de orice, și nimeni nu pune la îndoială asemenea sentimente, el nu poate avea încredere absolută în tine. Nu pentru că nu vrea! Pentru că nu are cum, de teamă sau din emoții pe care nu le vezi, nu le simți, nu le cauți.
Încrederea absolută este împiedicată de însăși relația în sine: tu ești autoritatea, pe o parte și el reprezintă supunerea, pe cealaltă parte. Două fațete ale aceleași monede. Dar nu aceeași față.

Tu nu ai nevoie de încrederea lui. Dar el are nevoie de încrederea ta!
Dacă tu nu ai încredere în ce simte, crede, sau face, ce încredere în el îi dai?
Crezi că va greși, îți va confirma că ai dreptate!
Crezi în reușita lui? Va face totul să nu te dezamăgească!
În fața lui, tu ești cel care știe! Și ce vrei să vezi se va confirma, într-o formă sau alta. Copilul așteaptă. Te crede. Și vrea să te mulțumească! De aceea va face și va spune ce vrei tu, când și cum vrei tu!
Se va ascunde de tine și mai ales de el însuși.
Nu, copilul nu va ascunde intenționat! O face, cumva tainic, intuitiv, inconștient. De aceea, multe elemente ale caracterului său o să-ți rămână nearătate, ascunse, tăcute.

De cele mai multe ori un părinte nu doar că nu cunoaște, dar nici măcar nu bănuiește anumite elemente ale caracterului copilului său.
Ciudat sau nu, aceste elemente sunt cunoscute de orice prieten sau egal al copilului, dar nu de părinte!
Nu e nimic voit sau studiat. Totul vine natural, protectiv, firesc!
Observă un lucru normal, pe care și tu, om matur, îl faci. Să zicem că ai o persoană pe care o admiri foarte, foarte mult. Care sunt șansele ca, la o întâlnire cu acea persoană, tu să te deschizi complet față de ea, să fii absolut sincer și dezinvolt?
Nu te minți! Fii sincer și recunoaște!
Nu, cu certitudine nu ar fi o deschidere autentică, sinceră, absolută!
Cum ești tu, cel adevărat, în fața unui om pe care îl admiri, tot așa este și fiul tău, care te admiră, în fața ta!

Poți avea tu cel mai integru caracter, dar nu o să poți să-ți oprești tendința inconștientă de a-i arăta celuilalt ceea ce ai tu mai bun, sau ce crezi tu că-i face plăcere. În fața persoanei pe care o admiri te comporți cu totul altfel decât te-ai comporta cu un subaltern. Fii sincer și recunoaște!
Și copilul tău se comportă la fel!
Teama că va scădea în ochii tăi este atât de puternică încât tendința aceea inconștientă de a-ți fi pe plac îl va face să adopte un comportament care să te mulțumească, pe tine și pentru tine. Îți va spune ce vrei să auzi, se va comporta cum știe că îți place ție.
Viața lui interioară se va ascunde de tine, dar și de el, atât timp cât relația voastră este inegală.
Există, desigur, și o cunoaștere temeinică, dar numai între persoane egale și foarte apropiate. Dar, în special, egale. Numai persoanele egale pot fi prieteni buni. Cei mai buni!

Un copil aflat sub autoritatea părintelui său nu-și va permite niciodată să lase la vedere emoții sau comportamentele pe care acesta să nu le accepte, sau aprobe.
Dacă fiul tău este dependent de resursele tale și dacă te admiră, șansele de a-ți fi prieten sunt, practic, minime.
Așteaptă să crească, să ajungă pe același palier cu tine și-ți va fi prieten! Sau nu. De tine depinde! De tot ce faci acum, când îți place să te crezi prietenul lui cel mai bun.

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.