Credința magică

Acum peste cinci sute de ani erau uciși, torturați, arși pe rug sau exilați toți cei care susțineau că Pământul este rotund. Mii de ani omenirea a crezut că Pământul este centrul Universului, că totul, stele și soare, i se închină și se rotesc în jurul său.
Pământul, centrul Universului!

Acum peste cinci sute de ani omenirea a asistat la cea mai mare revoluție din gândirea umană, atunci s-a produs o dramatică schimbare de paradigmă, fantastică, senzațională, cum nu mai fusese vreodată pe pământ.
O schimbare de paradigmă care a cutremurat din temelii gândirea umană.

Întotdeauna m-am întrebat cum este să ți se schimbe radical toate reperele, credința și gândirea. Cum este să descoperi că tot ce ai crezut, simțit sau gândit nu a fost decât o învățătură falsă, un neadevăr grosolan? Cum este să descoperi că lumea nu este ce ai crezut, ai văzut sau atins?
Cum este să vezi altfel decât văd alții?
Eu văd pomii verzi, dar nuanța pe care o dă lumina pe retina mea poate să fie diferită de culorile pe care le vezi tu? De unde știu? Cum aflu? Cum ar fi eu ca eu să-i spun verdelui verde, dar să-l văd așa cum e reflectat albastrul tău? Eu nu știu ce vezi tu, dar numesc culoarea ca tine, o susțin ca tine și nu am habar că vedem diferit!
O schimbare de paradigmă te transformă radical pe tine ca persoană, ca ființă umană cu rațiune și conștiință.
Am auzit despre multe schimbări de paradigmă. Și mă gândesc la un exemplu bun, să vedem împreună aceeași realitate, într-o culoare universală, valabilă tuturor.

Am avut și eu, ca mulți alții, o credință puternică, magică, fermecată. Cu mulți ani în urmă, dar oricum, din păcate, pentru prea mulți ani.
La mine schimbarea de paradigmă s-a produs când am realizat că nimeni, niciodată, nu poate manipula universul, soarta, divinul sau viața. Mi-au trebuit mulți ani ca să mă dumiresc.
Dar, într-un final, s-a întâmplat.

Cum intri în credință magică?
Foarte simplu și cumva natural. Toți copiii au acest tip de credință. Venim pe pământ naivi, fără discernământ și simț critic. Avem timp destul ca să ne formăm, mai târziu, și pentru critică și pentru minciună.
Ne trebuie ani de zile ca să cădem din starea de inocență și sinceritate, dar au grijă cei din jur să o facem, odată și odată.
Când ești mic înveți de la persoanele semnificative din viața ta că există pe lumea asta o persoană care te iubește și care vrea să fii fericit.
Adulții se străduiesc să ți-l arate pe Moș Crăciun, iar tu îl vezi, îl auzi și îl primești în casa ta, an după an, cu daruri și dovezi de afecțiune.
Apoi, într-o bună zi, vine cineva și-ți dărâmă teoria, prăvălindu-ți toată lumea în cap.
Înțelegi că a fost o poveste, o minciună, în fond o cunoaștere îmbrăcată frumos și elegant dar tot un neadevăr.
Aceasta este o schimbare de paradigmă dramatică. Când cazi din credința magică, indiferent că ești adult sau copil. Ruptura, trezirea și durerea sunt la fel.

Acum jumătate de mileniu în urmă asta s-a întâmplat, cu o omenire întreagă! Au aflat că ceea ce știau nu era adevărat, că s-au mințit, că au fost înșelați de savanți, profesori și învățați.

Sigur, nu s-a produs așa, dintr-o dată, instantaneu. Au fost foarte mulți care nu au vrut, sau nu au putut accepta noul adevăr. Mai ales biserica, care s-a împotrivit cu toată forța și autoritatea sa. Să nu uităm că biserica era depozitarul cunoștințelor, informațiilor, învățăturilor și adevărului, așa cum era el perceput.
Dar noile informații au pătruns în societate adânc, a fost așa, ca un bulgăre de zăpadă care o luase la vale și nu mai putea fi oprit. Un bulgăre în coborâre, care nu doar că a devenit din ce în ce mai mare dar a început și să rupă și disloce tot, să mute sau să surpe masiv.
Învățăm teorii considerate valide pentru ca mai apoi istoria să șteargă pe jos cu ele. Ce astăzi pare a fi un adevăr viabil, demonstrabil, mâine se poate dovedi a fi un fals.

Nu mă miră. În zilele noastre descoperim că celula, unitate de bază a tuturor organismelor vii, nu mai este ceea ce am învățat noi la școală, că informațiile au fost eronate iar noi am învățat total greșit, atâtea teorii!
Creierul celulei nu mai este nucleul, cum se credea, cum se învața, cum se știa.
Creierul celulei este în membrana sa. Asta înseamnă că orice celulă este influențată în primul rând de mediul în care trăiește,mult mai mult decât și-ar fi imaginat vreodată cineva.

Cu ideile acestea noi se schimbă acum și alte tipare de gândire, înțelegem că noi, ca persoane, nu suntem așa cum se spunea, nu putem trăi și funcționa optim în izolare, independenți, nu suntem de neatins. Ne leagă cumva, tainic, câte ceva, pe toți.
Emoțiile sunt molipsitoare. Și cu ideile se întâmplă la fel. Da, ideile sunt contagioase!
De-a lungul veacurilor s-au făcut în istorie mari descoperiri, în același timp, pe aceeași temă de cercetare, dar care s-au desfășurat în zone geografice total diferite, extrem de îndepărtate unele de altele.
Da, ideile sunt molipsitoare. Altfel cum să înțelegem?
Cum se poate să gândească la fel, în același tipar, oameni din țări diferite, fără a avea studii sau situații sociale identice?
Acum cinci sute de ani Giordano Bruno și Galileo Galilei revoluționau o lume întreagă. Schimbau un întreg univers cognitiv cu tipar nou de gândire. Ce a urmat? O explozie de conștientizare, o revoluție cognitivă, școli noi de gândire, atitudini și comportamente noi, de neimaginat pentru oamenii evului mediu.
A trecut jumătate de mileniu peste noi, peste gândirea și rațiunea noastră. Ca să ajungem zilele acestea să asistăm la o involuție brutală, la o inversare a valorilor și ideilor de neimaginat. Nimeni nu ar fi crezut, nici măcar acum câteva decenii că va fi martor la asemenea regresie în gândire.

Credința magică este eternă! Sigur, au fost ani în care a fost demascată, demontată și aproape eradicată, dar uite că apare în zilele noastre agresiv, cu o forță de neimaginat și neoprit.

Nu am depășit Evul Mediu. Sunt oameni care mai cred că pământul nu e rotund, care susțin că ceea ce a fost vindecat și eradicat nu este toxic.
Tot ce e prohibitiv, nociv și fals este declarat ca fiind adevăr. Pseudo-spiritualitatea, vrăjitoria, magia și impostura au căpătat valori astronomice și par de neoprit.

Asistăm la o ruptură de civilizație, la un imens regres, la o întoarcere în timp asemeni unui salt în gol a întregii omeniri.

Civilizația aceasta se va sfârși, odată și odată. Orice civilizație are traseul său,întotdeauna altul, dar mereu previzibil, la fel.
O civilizație apare, mai mereu după o tragedie umană sau o catastrofă colectivă, ajunge la apogeu, ca mai apoi să dispară abrupt, căzută sub propriile orgolii și vanități.

Au fost multe civilizații. Imperiul roman ar fi doar un exemplu. Dar, credeți că acum două milenii se gândea cineva din imperiu că întreaga civilizație pe care stă clădit va dispărea, se va împrăștia,va fi risipită în bucăți?
Asistăm la un sfârșit. De civilizație sau de eră, minciună, impostură sau falsă democrație.

Privind în istorie vedem că sunt adevăruri care, indiferent de vremuri, nu cad niciodată.
Oricât de mult ar fi iubită, protejată sau apărată, minciuna tot va cădea, când va fi, într-o zi.
Oricât ar crede cineva că impostura e veșnică, și asta se va duce!
Oricât ar fi întreținute de cineva ura, mânia și furia unui popor, până la urmă și acestea se vor vindeca!

Eu cred că singurul leac care poate vindeca o tragedie umană, colectivă sau nu, este iubirea. Iar iubirea nu va cădea. Nu are cum!
Asta e credința mea magică!

Nu cred în Moș Crăciun. Nu cred în vrăji, magie, slujbe și ritualuri, astre, remedii naturiste, paranormal sau horoscop.
Nu cred într-o divinitate care stă să pândească greșeli, care nu intervine pentru că ți-a oferit libertate, sau care are nevoie de ceva de la tine. O divinitate care are nevoie de ceva, orice, de la un simplu om înseamnă că are ceva lipsă, că este imperfect și deci nu are cum să fie divinitate. Nimeni nu are nevoie de lingușeala și rugile noastre. Noi avem nevoie, pentru noi înșine, să cultivăm în noi calități, virtuți și frumos.
Fiecare vede viața în culorile pe care le alege. Fiecare are dreptul la fericire, la viață și demnitate.
Credința mea magică este iubirea. Perfectă, întreagă, plină, rotundă, împărtășită.
Numai iubirea poate naște viață, o poate întreține și proteja.

Civilizația asta își trăiește ultimile veacuri. Poate va fi ultimul ei deceniu, veac sau mileniu.
Nimeni nu știe ce va veni. Ce va fi. Ce va urma.
Noi stăm deasupra prăpastiei și ne uităm la Soare, crezând prostește că încă se învârte după Pământ.

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.