Fericirea

Era odată un peștișor care înota în ocean. Auzise alți pești vorbind despre cuvântul „ocean” și curios să cunoască și el această minune, a început să înoate grăbit, căutând, privind în dreapta și în stânga, alunecând când sus, când jos. Scormonea nisipul și cum se întâlnea cu vreun pește mai mare, îl întreba:

-Hei, eu caut oceanul! Te rog, poți să-mi spui unde îl găsesc?

Numai că nici ceilalți pești nu știau să-i răspundă și peștișorul nostru tot înota, și înota, căutând febril. Până într-o zi când în cale i-a ieșit un pește bătrân și înțelept.

-Înțeleptule, te rog să-mi spui unde pot găsi oceanul? L-am căutat peste tot și nu l-am văzut!

Auzind asta, peștele cel înțelept a râs și privindu-l lung, dar indulgent, într-un târziu i-a spus:

-Nu mai căuta oceanul! Tu, acum, ești în el!

Și noi tot căutăm oceanul, înotând grăbiți, nerăbdători și speriați prin el.
Dar, fiecare are propria sa trezire sau întâlnire cu un înțelept bătrân.
Conștientizarea sau declicul se produce diferit, la fiecare dintre noi, în etape de viață diverse.
Eu m-am trezit acum foarte mulți ani, la înmormântarea tatei. Atunci am realizat ce fericită fusesem să-l am, ani de zile, și cât de puțin conștient trăisem acea fericire. De atunci e altfel. Am descoperit oceanul.

Fericirea fiecăruia e ca oceanul peștișorului. Poți fi în ea și habar să nu ai. O cauți disperat și afli că ai stat în ea atât de mult timp și nici măcar nu ai realizat. Da, am înotat și eu, prea mulți ani în acest ocean. Apoi, nu am mai căutat.

După o anumită vârstă asociezi fericirea cu lipsa durerii. În rest, înoți în ea. Te lași purtat de valuri, fără grabă și încrâncenare. Te abandonezi pe tine ție și te lași uimit de tot ce te înconjoară. Admiri și iubești, vezi minunea din fiecare zi, oră, clipă.
Totul e să vrei să te lași uimit de frumusețea lumii, să cauți binele și minunea din fiecare și totul poate fi un ocean de fericire în care să plutești, calm, liniștit, senin.
În viață, fie că te grăbești nerăbdător să cauți fericirea, fie stai calm, liniștit, meditând, tot acolo ajungi!

Trăim în fericire și nici măcar nu știm!

Aflăm doar când durerea, pierderea sau suferința ne amintește de fericirea în care am stat, dar care a trecut, prea repede și prea curând.
Într-un sfârșit, toți pricepem. Că am fost fericiți fără să conștientizăm, sau că suntem, fără să știm.

Ziua fericirii a fost, dar ce-ar fi să o sărbătorim în fiecare zi?

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.