Știința zilelor noastre

La revoluție ne-am câștigat libertatea. Dar ce înțelege fiecare prin acest concept? Sau cine se gândește la câte implică un termen atât de simplu în aparență? 

Societatea de astăzi este construită pe scheletul celei comuniste, de ieri. Ne place sau nu, fiecare dintre noi vine cu anumite tipare de gândire, cu idei și concepții diferite, mult prea multe rămase din epoca aceea. Sunt atât de multe încât mi-ar lua enorm de mult timp. Mă rezum acum la doar două concepte, ca să înțelegem mai bine de ce se întâmplă anumite lucruri sau situații, în societatea în care trăim. 

Venim din comunism, dar acum trăim în libertate, cu prețul unor vieți. Pe scara istoriei, unde ne situăm? Ce am trăit și cum ne definesc acum vechile concepții? 

Cu toții avem păreri și opinii diferite, în domenii care de care mai diverse. Dar, singurul lucru cu care suntem de acord cu toții sunt matematica și științele moderne. Plecând de la validitatea demonstrațiilor matematice cu toții înțelegem că 2+2=4, nu punem la îndoială și acceptăm fără tăgadă orice informații de acest gen. 

Credem în știință. Sau nu. Depinde. Vedem că sunt unii oameni care se supun științei, pe când alții o contestă. Cum poți convinge o persoană că adevărul tău este bun și  pentru el? Sau că știința după care te ghidezi tu ar trebui urmată și de el? Poți face asta? Crezi că poți? 

În epoca nu de mult timp apusă, comuniștii au declarat știința ca adevăr suprem, plecând tocmai de la științele exacte. Au ajuns ușor să afirme că natura poate fi înțeleasă, explicată, exploatată și supusă de om. Comunismul a pretins că se bazează pe știință. Materialismul este știința după care s-a ghidat și am văzut și noi cât de „bine” a fost.

Comunismul a căzut. În mintea fiecăruia s-au produs mutații sau noi conexiuni, mai apropiate sau mai îndepărtate de realitate. De fapt, mai corect ar fi să spun că fiecare își creează propria realitate. De aceea este atât de greu de înțeles un altul, care trăiește într-o realitate în care eu nu mă văd reprezentat!
Știința rămâne să ne ghideze viața, chiar dacă nu o mai face cu argumentele de la început. Știința a tot progresat și s-a extins spre arii care de care mai diverse. Cercetările nu încetează să cuprindă diferite alte aspecte ale vieții omenești. 

Cu toate acestea, se poate afirma cu certitudine că nu există nici o știință în lumea asta care să ne arate ce e mai bun pentru fiecare dintre noi, în parte. Pentru a-ți trăi viața, trebuie tu singur să descoperi sau să inventezi ce e mai bun pentru tine.

Și uite așa ajungi să descoperi că ce este mai bun pentru tine nu aparține științei. Aparține valorilor! De aceea, fiecare dintre noi își alege propriile valori. Deci, pentru a trăi fericit, în libertate, trebuie să descoperi sau să-ți creezi valori, repere adevărate pentru tine și sufletul tău!

Dar, când ne alegem valorile, vedem că libertatea interioară este mai puternică decât știința. Dacă renunțăm la valori și vrem să trăim doar sub imperiul științei, descoperim că nu avem libertate, trebuie să ne supunem științei. Complicat? Un paradox pe care îl trăim, mai conștient sau nu. Uite ce ușor am ajuns să descoperim că de fapt noi trebuie să ne orientăm zilnic, să facem slalom, pentru a putea trăi în această lume! Și o facem voioși, oscilând mereu între știință și libertate.  

Am aflat că nu există o știință a valorilor și nici o cunoaștere obiectivă a binelui. Ce e de făcut? 

Trebuie să îmi aleg sau să-mi creez singur, liber, valorile după care doresc să trăiesc, pentru că știința nu-mi spune cum să fac să-mi fie mie bine! 

Știința stabilește care sunt faptele și relațiile existente între fapte și viață. Adică implică evaluarea și acțiunea. Dar, ca să înțeleg faptele altui om trebuie să fiu capabil, sau să vreau să le evaluez. Așa descopăr că nu pot descrie un fapt sau o acțiune umană fără să fac o judecată de valoare. Și uite așa devine viața noastră, în libertate, o luptă neobosită între valori.

 Însă libertatea implică și ea fațete diverse. Putem să vorbim pe o parte despre libertate cu sensul de „fac ce vreau” iar pe alta să vorbim de libertatea religioasă, economică sau politică. 

Libertatea exterioară este aceea în care eu fac tot ce doresc, în care nimeni nu mă poate opri să-mi îndeplinesc dorințele. 

Libertatea interioară este aceea în care eu pe mine însumi mă determin sau mă autodetermin să acționez într-un anume mod. Este ce îmi spun eu mie însumi pentru a face sau nu o anumită faptă. 

Libertatea mea interioară îmi oferă un sens. Știința nu are sens. Un savant se ocupă de știință plecând de la niște presupuneri, ipoteze, fără valoare de adevăr. Când pleacă la drum, în cercetare, savantul știe cam pe unde ar putea să ajungă dar mai degrabă nu știe, dar studiază din interes, fără să aibă un sens clar. Nici o descoperire a omenirii nu a fost urmare a unui sens. Toate au fost pură întâmplare sau lucruri la care omul de știință nici măcar nu se gândise, la început de studiu. Dacă omul de știință atribuie un sens activității sale atunci se transformă ori într-un demagog ori într-un profet. 

Ziceam că știința nu are sens. Dar, culmea, omul nu poate trăi fără sens! Noi avem nevoie de sens pentru fiecare dintre activitățile, faptele, dar mai ales pentru viața noastră! 

Știința nu are sens și nici nu îți spune cum să trăiești! Așa că viața fiecăruia dintre noi este definită de un conflict între valori, fiecare trebuie să-și aleagă, fără nici o garanție rațională, zeul sau demonul după care să-și trăiască viața. 

De aceea suntem divizați! Credem în știință, o facem stăpână peste viața publică, dar vrem să trăim în afara științei, în mijlocul valorilor. Un paradox! 

Știința este singurul conținut de gândire acceptat la nivel public! De aceea, dacă ne afirmăm public știința, putem să ne afirmăm și mai bine libertatea! Facem totul ca să îmbinăm știința cu viața publică, ne creăm toate condițiile pentru a trăi bine, dar vrem să trăim liberi! Ajungem să alternăm știința și libertatea, din ce în ce mai separați de restul.

Valorile mele interioare țin de ceva, tainic, intim, profund neștiințific. Dacă susțin știința, îmi păstrez libertatea interioară. Contest știința și-mi afirm libertatea exterioară. Ciudat?
În societatea postcomunistă valorile estetice, morale sau religioase și-au pierdut cel mai mult din forță. S-au înmulțit profeții, dar și adepții unor adevăruri cel puțin neclare, dar declarativ spirituale pentru că tocmai valorile morale sunt accesate din ce în ce mai puțin în spațiul public. 

Am trecut din comunism direct la raționalizare și intelectualitate, dar am exilat din viața publică valorile sublime după care străbunii noștri s-au ghidat.

Pe de altă parte, tragedia este și aceea că noi, ca țară, a trebuit să parcurgem, într-o perioadă extrem de scurtă la scara istoriei, ceea ce alte țări au parcurs în sute de ani. 

Alegem știința sau libertatea interioară? Greu de găsit calea. Știința nu ne spune cum, iar conștiința nu ne oferă detalii suplimentare. 

În trecutul nu foarte îndepărtat omul trăia în armonie cu sine însuși și cu natura pentru că se supunea Legii. Acum nu mai vrem să ne supunem. Vrem să fim liberi! Dar, ca să fim liberi trebuie să ne creăm singuri condițiile libertății noastre! Știința ne permite să o facem. Și statul, la fel. Dar vedem cum, ușor ușor, spațiul public se golește. Fiecare vrea să fie liber, în intimitatea valorilor sale! Știința ne apropie public, valorile ne îndepărtează. Așa că ajungem să fim divizați, împărțiți, separați sau singuri. 

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.