Cumpărăm ca să aruncăm!

Aruncăm, aruncăm, aruncăm! Cu dezinvoltură, veselie și inconștiență. Ne-am obișnuit atât de mult cu consumul încât nici nu ne mai gândim la un rău potențial. Astăzi cumpărăm ca și cum am muri mâine, dar ne construim o locuință ca și cum am trăi o mie de ani! Cumpărăm orice, pentru ca mai apoi să aruncăm. Firimituri, hrană, haine și mobilier; tot ce nu ne mai place sau a devenit de prisos ori inutil.

Oamenii zilelor noastre aruncă. Acum doar câteva zeci de ani, bunicii noștri erau atașați de natură și de tot ce-i înconjura. Nu tăiau din pădure mai mult decât puteau arde, nu găteau mai mult decât consumau, transformau orice petic de haină într-un obiect util. Toate firimiturile hrăneau păsările din ogradă sau animalele din coteț. Erau atenți unul la nevoile celuilalt, săreau să facă clacă sau să îl ajute pe cel în necaz. Noi ne-am trezit parcă deodată într-o lume plină cu de toate, mall-uri, supermarketuri și alți coloși comerciali care ne îmbie zilnic cu tone de produse.

Ne-am pomenit cu toată această abundență peste noi și cumpărăm cu frenezie tot ce avem nevoie, sau nu. Cumpărăm de dragul de a cumpăra, ne tratăm depresia sau tristețea cu o doză de shoping.

Cumpărăm compulsiv, consumăm inconștient, cu nepăsare. Apoi, aruncăm! Lucruri pe care le-am luat de pe raft în virtutea inerției, fără să ne gândim dacă avem nevoie, e de utilitate sau nu. 

Aruncăm hrana de prisos, dar firimiturile noastre nu mai hrănesc păsări, hainele nu mai îmbracă săracii.

Ne-am obișnuit cu acest comportament, considerăm că banii pot cumpăra totul, așa că aruncăm.

Nu ne mai atașăm de nimic, tot ce e surplus sau inutil va zace, mai devreme sau mai târziu, într-o groapă de gunoi. 

Modernitatea ne-a adus prosperitate, dar și o detașare ucigașă. Renunțăm din ce în ce mai ușor la lucruri, animale și oameni. 

Relațiile noastre au valoarea obiectelor din casă, când nu ne mai sunt de folos, sau nu ne mai plac, le aruncăm! Chiar omul de lângă noi este bun atâta timp cât ne este util sau ne face plăcere, apoi îl aruncăm detașat, la ghenă! 

Aruncăm hrană, obiecte și oameni. 

Prea repede și mult prea ușor!

Mulțumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.